Simona Halep nu stă cu mâinile în sân: Ce acțiuni a întreprins împotriva companiei canadiană care a produs suplimentul alimentar. Tenismena Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, dar are șansa recursului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), unde i se poate reduce suspendarea. Ea a decis să dea în judecată compania canadiană care a produs suplimentul alimentar contaminat.
Avocatul Bogdan Stoica susține că procesul pe care Simona l-a deschis deja împotriva companiei canadiene este unul civil și nu va putea influența verdictul TAS din scandalul de dopaj.
Halep intenționează să ceară despăgubiri de câteva milioane de dolari, iar cauza este separată de cea din dosarul în care a fost suspendată de Tribunalul Sport Resolutions de la Londra, potrivit rador.ro.
Suplimentul despre care Simona Halep este convinsă că a fost contaminat cu Roxadustat, se numește Keto MCT, iar substanța respectivă este interzisă prin regulament de Agenția Mondială Antidoping (WADA). După un an de la suspendarea inițială (care a fost pentru o perioadă de doi ani), tenismena constănțeană a pierdut toate punctele și nu mai figurează în clasamentul WTA.